Elevii Școlii „Bădulescu”, ambasadori ai păcii europene în Gran Canaria
FOTO / Elevii Școlii „Bădulescu”, ambasadori ai păcii europene în Gran Canaria

- Scris de Administrator
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 408
Citește mai mult: Elevii Școlii „Bădulescu”, ambasadori ai păcii europene în Gran Canaria
Experiență Erasmus+ de neuitat în Gran Canaria
Școala Gimnazială Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu
- Experiență Erasmus+ de neuitat în Gran Canaria
În perioada 18-23 ianuarie, un grup format din 13 elevi și 2 profesori ai Școlii Gimaziale Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu, din Buzău, a participat la o mobilitate desfășurată în Gran Canaria, Spania, în cadrul proiectului educațional european Erasmus + 2025-1-RO01-KA121-SCH000323364, care a avut ca scop dezvoltarea competențelor educaționale, interculturale și sociale ale participanților.
Debutul oficial al activităților a fost marcat printr-un discurs de bun venit susținut de directorul școlii gazdă, IES Vecindario, care a subliniat rolul important al programului Erasmus+ în formarea tinerilor și în promovarea colaborării europene. Participanții au luat parte la un tur ghidat al școlii, având ocazia să descopere infrastructura modernă și specificul sistemului educațional spaniol.
Activitățile de cunoaștere, organizate în cadrul celor 14 echipe internaționale, au facilitat comunicarea, cooperarea și formarea de relații într-un mediu multicultural. Vizita culturală organizată în cartierul istoric Vegueta din Las Palmas, a făcut ca elevii să descopere importanța istorică a Casei lui Cristofor Columb (Casa de Colón).
Cea de-a doua zi a proiectului a fost dedicată schimbului de bune practici educaționale. Elevii au participat la ore de curs la IES Vecindario și au discutat, alături de profesori, despre asemănările și diferențele dintre sistemele de învățământ europene.
Activitatea „Our Peace Beats” a adus împreună elevi din diferite țări, care au lucrat în echipe mixte, dezvoltând spiritul de echipă și consolidând relațiile interculturale. Un moment deosebit l-a constituit realizarea standurilor de prezentare ale școlilor participante. Școala noastră s-a remarcat printr-un stand care a reflectat specificul zonei Buzăului și valorile culturale naționale, atrăgând interesul tuturor participanților.
A treia zi a mobilității a fost dedicată creativității și expresiei artistice, prin desfășurarea concursului „Our Peace Beats – Song Contest Erasmus Vision”, organizat la Teatrul Victor Jara din Vecindario. Elevi din 11 țări au prezentat cântece și videoclipuri având ca temă centrală pacea, promovând valori precum unitatea, respectul și armonia între popoare.
Elevii noștri au fost apreciați de către organizatori și parteneri pentru candoarea și naturalețea cu care s-au exprimat, pentru nivelul foarte bun de cunoaștere a limbii engleze, precum și pentru seriozitatea, responsabilitatea și spiritul de echipă demonstrate pe tot parcursul mobilității. Momentul artistic prezentat de aceștia a impresionat publicul prin versuri cu un puternic impact emoțional, care au transmis un mesaj autentic de pace și unitate, iar melodia interpretată a fost primită cu entuziasm și apreciere din partea tuturor participanților.
Un moment deosebit l-a constituit prezența doamnei Alina Rimaru, consul onorific al României în Gran Canaria, care ne-a onorat prin participarea la eveniment. Această întâlnire a reprezentat o recunoaștere a valorii educaționale și culturale a proiectului, dar și o confirmare a rolului important pe care tinerii îl au în promovarea imaginii României în context european.
Participarea la mobilitatea Erasmus+ a avut un impact semnificativ asupra elevilor, contribuind la dezvoltarea competențelor de comunicare în limbi străine, la creșterea încrederii în sine și la promovarea valorilor europene. Proiectul a consolidat relațiile dintre școlile partenere și a oferit participanților o experiență educațională de neuitat.
„Această mobilitate ne-a oferit tuturor oportunități variate. De la schimbul de bune practici, îmbunătățirea competentelor lingvistice și internaționalizarea educației, până la aspectele culturale și interculturale, toate acestea au contribuit la această experiență profesională, extrem de benefică și valoroasă."
Valentina Anghel, prof. învațământ primar, participant la mobilitate
„Participarea la această mobilitate Erasmus+ în Gran Canaria a reprezentat o experiență profesională și umană profund valoroasă. Ca profesor de limba engleză, am avut ocazia să observ aplicarea autentică a competențelor lingvistice ale elevilor într-un context multicultural, unde comunicarea a devenit puntea principală dintre culturi, mentalități și valori diferite.
Dincolo de dimensiunea educațională, acest proiect a transmis un mesaj puternic de pace și unitate. Elevi și profesori din țări diferite au demonstrat că pacea începe prin dialog, respect reciproc și colaborare. Activitățile desfășurate, în special cele artistice și de lucru în echipă, au reflectat viziunea comună a participanților: o Europă a înțelegerii, a diversității acceptate și a solidarității.
Am fost impresionată de maturitatea și deschiderea elevilor, de capacitatea lor de a construi relații bazate pe empatie și cooperare, dar și de modul în care și-au exprimat creativ dorința de a trăi într-o lume mai pașnică. Experiența a confirmat faptul că educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci formarea unor cetățeni responsabili, capabili să contribuie activ la o societate mai echilibrată.
Proiectele Erasmus+ oferă elevilor șansa de a-și descoperi potențialul, iar profesorilor oportunitatea de a-și îmbogăți practica didactică prin schimb de bune practici și colaborare internațională. Pentru mine, această mobilitate a fost o confirmare a valorii educației europene și a rolului esențial pe care aceasta îl are în promovarea păcii și a dialogului intercultural.”
Ramona Bănulescu, prof. de limba engleză, participant la mobilitate
- Scris de Administrator
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 370
Citește mai mult: Experiență Erasmus+ de neuitat în Gran Canaria
PROIECTUL Erasmus+ ACREDITARE 2025-1-RO01-KA121-SCH000323364 MOBILITATEA DE GRUP SPANIA, GRAN CANARIA 18-23.01.2026| IES Vecindario - SANTA LUCIA DE TIRAJANA
- Scris de Administrator
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 176