Acreditarea în domeniul școlar pentru următorii 3 ani pentru derularea de proiecte de mobilitate, de tipul KA120
Școala Bădulescu a primit a doua veste bună în decurs de o lună. Dacă pe 20 decembrie ne bucuram de aprobarea proiectului de cooperare între școli KA210, acum tocmai am aflat că am obținut Acreditarea în domeniul școlar pentru următorii 3 ani pentru derularea de proiecte de mobilitate, de tipul KA120. Astfel, comunitatea noastră educațională se bucură de o deschidere europeană autentică, de natură să sprijine decisiv procesul educațional promovat de către Școala Bădulescu. Concret, ne-am calificat cu un scor de 88 puncte, maximul fiind de 92, plasându-ne pe locul 7 din 35 de candidaturi aprobate, respectiv din 224 de candidaturi depuse. Felicitări echipei Erasmus a școlii!!!

- Detalii
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 740
Jurnal de reflecție ...
Jurnal de reflecție ..
Gândul mă poartă pe firul timpului, înapoi în septembrie 2021, la prima întâlnire cu fizica a elevilor din clasa a șasea. Pregătisem în detaliu și cu minuțiozitate scenariul lecției, astfel încât să descopere miracolul fizicii, chiar de la început.
Cu o baghetă și o soluție pregătită special, am început să desenez prin aer cu pelicule de săpun care se transformau în sfere delicate ce pluteau grațios, ca într-un spectacol fermecător și captivant. În jur se declanșau, ca niște resorturi, exclamații fericite de uimire, dar și multe întrebări: cum se creează, care este compoziția lor, cum se poate influența durata de existență a baloanelor, la ce recorduri s-a ajuns în acest domeniu, până unde pot urca?
Întrebările veneau avalanșă de la elevi, dar cele mai multe de la elevul Rareș-Răzvan Gheorghe. Au urmat alte experimente, alte ore, iar întrebările se declanșau ca niște reacții în lanț. Fiecare lecție și fiecare experiență au fost un îndemn, o chemare la acțiunea directă de a afla, de a redescoperi ceva, totul făcut cu acuratețe, cu răbdare, cu atenție și cu pasiune, totul menit să producă în mintea copiilor o scânteie care să aprindă focul pasiunii către științe...
Un an mai târziu, am început să descifrăm și tainele chimiei, înțelegând că ea este parte integrantă a vieții noastre, de la nivelul fiecărei celule și până la existența stelelor în Univers... o întâlnim în parc, acasă (în bucătărie, în baie), într-o frunză, ea reprezintă trăirile noastre, ea reprezintă drumul de la floare la parfum, arta de a extrage esențe din plante și de a le combina pentru a obține medicamente, coloranți și cât de multe altele!
- Detalii
- Categoria părinte: Prezentare Școală
- Accesări: 1325
- OM 6480 - Admitere liceu 2025 -2026
- Ordin evaluare națională an școlar 2024- 2025
- Diseminare Erasmus+ ”Școala noastră-școala viitorului” - parinti
- Diseminare proiect Erasmus+: "Școala Noastră - Școală Viitorului"
- Buzoianul Rareș Gheorghe, calificat pentru al doilea an la Olimpiada Internațională „Științe pentru Juniori”
- Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 va avea loc luni, 09.09.2024, ora 8.30.
- Olimpicul internațional Rareș-Răzvan Gheorghe, primul elev din Buzău admis la liceu fără examenul de Evaluare Națională
- Rezultate admitere clasa a V-a cu predare intesiva a limbii engleze
- ANUNT - privind admiterea in clasa a V - a
- Anunț examen cls a V a lb engleza intensiv
- Procedura admitere clasa a V-a intensiv limba engleza
- Anunț admitere clasa a V-a - Intesiv Limba Engleza
- Campionii Școlii „Bădulescu”: zece elevi calificați la olimpiadele naționale
- Cinci cadre didactice buzoiene au luat lecții în Spania, la „Școala viitorului”
- Oferta Educationala 2024-2025
- Surpriză pentru olimpicul Rareș Gheorghe. Primire festivă la Școala nr. 1 Buzău
- Schimb de experiență pentru cinci cadre didactice ale Școlii 1 cu colegi din Turcia
- ANUNȚ OUG 83 / OUG 87 - Tichete Sociale
- Admiterea în liceu și în învățâmântul profesional 2024
- Calendar - Ordin - Evaluarea - Nationala-2023-2024
Pagina 28 din 83